stau în fotoliu şi-mi umezesc buzele
cu un gest reflex de animal inconştient
mă uit la mine de la distanţă cu uimirea unui copil
ajuns prima oară la circ

nimic nu-i mai familiar decât
gustul de staniol din gingii
gustul de moarte domestică

tentaţia de a crede că e ziua cea mare a
debarcării
senzaţia absolută care se află acolo
între o mie de celule senzitive
ca un cifru secret într-un seif de carne

din când în când
tot cu un gest reflex
duc o ţigară la gură dezlânându-mă încet printre degete
asemenea unui caier de nicotină
iată
deasupra mea e un nor de lucruri mărunte
o făbricuţă de reparat suflete în care
lucrează numai femei cu vocaţia unor felceriţe de război

şi tot deasupra mea
ca într-o diagramă non/figurativă
gestul obişnuit de lucrător cu inima –
o dâră de sânge peste sinceritatea obscenă a
tavanului