Creşteam din trunchiuri de copac
iar pielea mea era aspră
ca vremea rece,
de ploi, zăpezi
şi sângerândă.
Rădăcinile mi-erau putrezite
şi ramuri negre-aveam.
Dar tu, cu sărutul
pe scoarţa putrezindă,
cu vântul cald al suflării tale
mi-ai vindecat rănile,
iar lacrimile şi saliva
mi-au înviat rădăcinile.
Dar ce se întâmplă?..
Erai un simplu trecător
prin pădurea de gânduri ascunse
şi eu eram un biet copac
crescut noduros
din dorinţe nebune.
Şi-acum ştiu că vântul
şi ploaia şi vremea rece
îmi sunt iubite,
Dar eu le-am părăsit de mult
pentru sărutul tău...