Câinii din visele mele s-au liniştit.
Speriaţi de lumina lămpii
şi-au ascuns privirile turbate.
Nu vor îndrăzni să latre cât timp ascult
poemul încă nescris.

Aud în el atingerea mâinilor ce se dizolvă,
întrebarea ochilor ce s-au întâlnit de atâtea ori
dar se văd în sfârşit pentru prima dată.

Dacă nu am fi atât de puternici
nu am fi aşteptat
să încărunţim
la polii opuşi ai globului
din oglindă.

În seara asta voi închide uşa de foc
voi coborî treptele de apă
apoi voi merge în parc
să adulmec pământul.

Bătăile inimii se vor uni cu dangătul clopotului,
roua se va tulbura pe straturile de flori.

Lumea trăieşte ca şi cum nu se întâmplă nimic -
acesta e secretul paşilor rătăciţi pe alei.