Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă,
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii sã răsară
Si sã-mi cadă lin pe piept;

Sã sărim în luntrea mică,
Ingânaţi de glas de ape,
Si sã scap din mână cârma
Si lopeţile sã-mi scape;

Sã plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
In zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Incărcat cu flori de nufăr.