motto:

„s-a mai scurs de-un cot viaţa
s-a-nchircit de-o palmă trupul”
(elias loennrot, kalevala)

ne-auzim plesnind ca o nucă sub cleşte
ceva se petrece pe priciul de sus când fără umăr şi lacrimi
morţi vii într-o groapă de var
sărutăm cu mirare şi groază
singurul gând
scris cu aşchii sub colţul unei pleoape

terciul şi libertatea sorb de pe fundul gamelei
un supliment din raţia de dragoste,
un vârf de cismă ne-aruncă pe coridor,
dănţuieşte pe suferinţa din cămaşa
iscălită cu poliţe în alb

cu un sunet îndepărtat
loviturile ne întreabă cine suntem
până ce trupul ni se desprinde de cap
şi formele apar răsturnate precum copacii în ape

n-avem dinţi să zdrobim şarpele care ne intră pe gură
nu putem duce la buze cerul ca pe un vas cu lapte

încleştaţi într-o ultimă mărturisire
cu ochii aproape închişi şi capul plecat spre stânga
ne trezim atârnaţi într-un fir
trădat de mişcarea ritmică a buzelor

brusc, ferestrele se închid
carnea se frăgezeşte sub lovituri
îngeri mari înaripaţi dau să pătrundă înăuntru
dar nu pot trece prin geamuri şi întristaţi
ne privesc din semiîntuneric
apoi geamurile se înnegresc

încotro să fugim când noaptea
ne trage afară din scoarţa păcatului
şi fără să clipească numără căderile,
când îngerul lui Dumnezeu ne scoate la lumină,
dar nu prin uşile temniţei,
ci prin suflarea martirului
rămas pe cimentul ud
cu faţa în sus


(poezie inspirată din relatările lui Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, 2 vol., ed. Gordian, Timişoara, 1997)