te ştiu privind spre asfaltul ud şi lucios din ţara aceea îndepărtată
cu umerii aduşi înainte a teamă un măr ionatan în buzunar
şi fără de mine
eu trec prin Piaţa Lahovary cu eşarfă arămie şi ochelari violet
zâmbesc unor teneşi verzi şi îmi aduc aminte de tine

într-un târziu ai să vii urcând câte două trepte în grabă
dar ca de obicei eu am să fiu plecată deja
într-o altă ţară îndepărtată
ai să deschizi uşa ai să mă strigi şi apoi ai să taci
înţelegând şi privind locul gol din fereastră

toţi se vor grăbi să îţi spună că e mai bine aşa
era prea mofturoasă prea mult râdea sau tăcea
şi mai şi purta mereu după ea
1000 de pietre albastre

dar nu fi trist dragul meu nu fi trist
chiar dacă aşa se va întîmpla mai mereu
uite norii cum aleargă pe cer
eu i-am trimis înspre tine
ia-i şi ascunde-i în buzunar
sunt de la mine