Ieri era pe tărm furtună. Azi, pe plajă... nori şi vânt. Lume multă se strânsese ca să-mi tulbure un gând. Sub Luceafărul de Seară iar atârnă corn de lună. Să-ţi mai spun? Se otrăvise punctul din îndoieli ostile. Se tot lărgise locul, spărgând mărunt norocul. Sub curba integrală ţineai măsura-n loc, îngemănând contrarii in joc secund de foc. Tu-ţi rătăciseşi ceata într-un desiş cu Dante în timp ce eu urcam cărarea cu Andante.


Luceafărul coborâse mult între trestii. Pescăruşii plonjau să-l prindă din spatele oglinzii. El se adâncea însă în cerul din nămolul apei. Fără stele, fără lună, fără ecou. Mâine, înspre amiază, voi coborâ să învăţ nuanţele acestui nămol. Aşa ţi-am promis. Cotisem pe cărarea coborâtoare spre mare. Jumătăţile inegale ale lui 17:34 ne chemau la ceasul solar. O perdea de pădure era acolo unde părea că şoaptele au scăpat un strigăt...