degetele îţi crapă de frig atât de uşor
uneori tremuri de frică şi-mi spui că vezi mai departe
ochii tăi sunt săgeţi ieşite din lacuri
spre păsări ce nu-s învăţate să fugă

lângă cântecul tău sălbăticiunile vin
şi uită să plângă visându-ţi mâinile răcoroase

ades colindăm după ploaie pădurea
dincolo de care se-ncumetă numai munţii albaştri
tu ştii să alegi ciupercile eu le mănânc de departe
ca pe minunile ce apar la capătul dorinţei
când se atinge de cer

întindem braţul cu ochii închişi
şi-ndată ne stropeşte un luminiş:
tu râzi şi toate bat din palme

ne-ntindem pătura şi ne lăsăm în voia
liniştii cu miros înţepător de brad
adormim mână în mână, escaladaţi de furnici

odată ne-a prins o furtună am alergat
până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt
atunci am pierdut frica de apă

în ochii tăi culorile vin pe furiş
să se spele de noapte

Domnul ne leagănă paşii atât de uşor
hai la răscruce, ne-aşteaptă, ne va tăia cărarea
ca pe-o şuviţă aurie de singurătate