În fiecare dimineaţă cad din pat în altă lume
altă realitate în care joc un rol plăcut
care îi face pe alţi oameni să se simtă bine.
Nu mă plâng.

Probabil răsplata cea mai mare
e să te îndrăgosteşti după trei ani de zile
de persoana cu care ţi-ai petrecut acest timp.
Să o priveşti speriat când se îmbracă dimineaţa să plece,
să te gandeşti cu palmele umede că s-a saturat şi ea până la urmă.

Ştiam că sunt deja ca un om bătrân care incomodează,
un om bolnav iubit din milă, neintenţionat.


Dar aceeaşi persoană de trei ani de zile
creşte lângă mine, mă respiră,
aceeaşi persoană face dragoste cu mine,
mă trăieşte.

Azi de dimineaţă
mi-a spus că
sunt unele lucruri pe care nu le înţelegem
şi unele lucruri despre care n-ar trebui să punem întrebări.

M-a plesnit pe fund cu prosopul
si mi-a spus că i-ar plăcea să aibă copii ca mine
filosofi tembeli
care să miroasă a vişine.