cineva se gândeşte în linişte la mine
eu îmi spun mai bine nu

mai bine să aud iureşul din munţi
să simt cum se mişcă printre cărămizi
sângele casei
ferestrele să adăpostească ochi vii
şi pragurile să se rupă în hohote

nimic în jur să nu oprească lumina
să nu mai doarmă nici mama
să nu mai vadă negrul pământului tata
cei de peste drumuri
să joace iarba sub tălpi
şi să ningă vertical
ca în ţara vânturilor înalte

toată mişcarea asta frenetică
să nu poarte nume
să existe simplu
cum există Dumnezeu dragoste
şi alte câteva detalii fără de care
gândul celorlalţi nu ar mai avea sens