un refugiu tramvaiele luminează puţin tu ştii foarte bine care e drumul când totul se prăbuşeşte

câteodată cred că oraşul meu e de lavă bucăţi de asfalt aruncate aiurea eu trebuie să fac salturi alte inimi pulsează mă hrănesc frânturi dintr-o viaţă care nu mai e a mea

sub pleoapele mele un lagăr înghesuiţi unul în altul respiraţia noastră alungă gardianul încă port urma lui pe coapsă

lumea aceea ne-a ascuns în alte trupuri degeaba tai şinele lucesc metalic în ochii mei