cum ar fi să cobori scara înspre mare şi să găseşti acolo un deşert de cuvinte pustiitor
din cercul roşu am scos un copil cu o pasăre vorbitoare pe umăr
nu vom mai fi trişti elian şi nici nu vom mai desena încă o piatră semnelor

prin oraş strălucesc urmele noastre imperfecte
tremurătoare trec apele prin ceaţa lumii târziu
nu vom pleca şi nu ne vom întoarce
nu vom cânta inutilul preatârziul şi teama
şapte mări şi încă un lacăt vom trece prin somn de nisip auriu

am iată lumi de catifea şi mâna pe umărul tău
soarele tace în cercul al doilea
cum trecem noi peste ape deschizând semisfere

Iann este oglinda mea imperfectă
depărtarea îl colorează întotdeauna albastru
asta şi pentru că prin Tymp trec oameni cu umbre discrete
la Ţărm Înalt luminii perdea
marinarilor orbi prin somn de Peninsulă gândul