ca o aşteptare nicicând sfârşită,
divizibilă cu golul,
în fiecare lacrimă era
o inimă,
un pui de cuc
căscând lepădat

păreau aşezate, la locul lor,
(dureri ce îşi schimbă între ele rolul, locul)
ferestrele, lumina,
tâmpla
legănând inegale clipe, numărate atent
pe-un abac de lemn,
în jocul de-a vârsta gata oricând să cadă
pe-o albie osoasă

la capătul lumii,
să nu se uite,
ca un lung, destrămat orizont,
cu mâna dreaptă, aşternea pătimaş
câte-o streaşină,
pe litera
i