aş vrea puterea aceea de a îmbrăţişa
pe străzi nebune
de ce nu
şi ţipete

anul ăsta a fost noiembrie
oarecum

la modă tot oamenii

în genunchii lor ochii lui dumnezeu
au clipit seară de seară
dar
mai este mult până ce gândurile
vor deveni îngeri

hai mamă mai fă o pâine
şi încă una pentru mine
să fie destulă atâta se cere

chitara mea durează o secundă
de când m-am născut

şi acum explic

ea
nu ştia să zboare
nici să fie planor peste
toată agitaţia asta

şi-a propus ca de la anul
să se ia de la capăt
am simţit
prin scrisorile pe care le citeam braille
(doar le scrisese cu eul meu chimic)
că mă înţeapă ceva în buricul degetelor
rău de tot

nu înţeleg
de ce se uită în oglindă
cum i se stoarce din gene
ceasul cu apă
sau cum se închid
toate uşile pe hol
de la curent