totul se-ntâmplă ascuţit: pietrele, noaptea, şi mai ales aţa vârâtă
în rănile descheiate ca un palton vechi de care cu greu te desparţi
chiar când începe să-ţi înghesuie umbra

în joacă-mi rupi nasturii, mi-i laşi la plecare în palmă,
ţi-i zvârlu să-i prinzi şi-i atârni de brăduţul stingher

mână de mână ieşim în frig, sub cuiburi cu gene de zăpadă,
mi-o iei înainte cu o literă, un semn de recunoaştere, până ce
lumea apare-ntre noi ca un creştet de copil