Cred că era prin `70,
ba nu, îmi aduc bine aminte,
prin `67, pentru că mai an
se scoseseră avorturile.
Oricum, pe hudiţa noastră
glodoasă
nu se ştia de Decret,
că din fiecare chichineaţă
din lut şi paie
ieşeau să se joace
în colb
şi câte şapte ţânci,
adică, cum ar veni,
droaie de foşti chiuretabili.
Şi gaşca se îngroşa mereu,
noi bucurându-ne
că, aşa, de pe la un an,
numai în cămăşuţe de finet,
stăteam cât îi ziulica
în ţărnă,
până ajungeam buni de păscut oile.

Ileana Zoiţei dădea să nască acum,
pe al cincilea, cred
(Mă nenoroceşti, femeie,
îl auzeam pe nenea Ion,
care era la Paza militară –
avea şi pistol,
îi scotea încărcătorul
şi ni-l dădea şi nouă
să clănţănim din trăgaci,
ţac-pac, pac-ţac,
da` mai bea câte un rachiu
şi se îmbuna)
când fie-sa, Ţuca,
era în plină lăuzie,
că nepotul
ajungea să fie
mai în etate ca unchiul.

Ei, da` aşa o treabă
nu era chiar o raritate,
pe atunci,
numa` babele ziceau
că, uite, destrăbălatele,
nu le mai ajunge distracţia,
şi de asta
ne bate Dumnezeu
şi dă Sfârşitul lumii.