toamna se-aşterne în parcul Titan
ca un apus răstignit peste lume
aleile îşi adună la capete cerul
scăpătând talaşuri din soare
în coasta frunzişului galben-surpat
cu mâinile noastre împreunate
din scoarţa copacilor amurgul croieşte
proteze de lemn pentru susţinerea universului
gata să cadă peste oraşul inundat de culori
revărsând preaplinul clipei în care ne-am întâlnit
dragul meu îţi spun bucuria nu e în lucruri ci în noi
şi din noi ea trece în ele precum un descântec
dând ocol lacului ziua descreşte
şăgalnic în privirile tale oprind timpul în loc
pe terasa de la Brown Sugar unde mâncăm
salată verde cu saumon fumé aşezând vise
pe gura asfinţitului pălăvrăgind despre viaţă
nici nu-mi vine să mai respir de frică
să nu te pierd îţi desenez profilul în gând
pe marginea acestor ore înalte
pe care le petrec strâns lipită de umărul tău
când imaginaţia o ia razna îndrăgostită
încercând să-ţi ghicească trupul
ademenitor arcuit pe sub pulover