„Dacă orice metal ar fi aur care se ingnoră pe sine şi însăşi această ignoranţă un chip al aurului?”...

veghează tu focul din adânc,
departe de zăpezile roşii,
fii tu propriul vultur anacronic
ce-şi prădează fără parole amintirile,
iubirea celuilalt s-a stins acolo
în munţi
şi îţi trimite bezele de consolare,

dar ştii şi tu cum e,
mai demult ai făcut la fel,
după ce nu mai dădeai pe ea doi bani,
se convertea în aurul amar al lumii,
se strângea în cerul gurii

şi ai aflat târziu
că numai ea poate trăi simplu
ca o fantomă fără suferinţă printre cei vii.
Dar ştii pentru totdeauna că,
fără iubire, lumea stă pe false picioare
de siguranţă,
şi că la primul cutremur
doar tu te poţi agăţa de tălpile cerului
ca de singura salvare posibilă
înainte de sfârşitul lumii,
strigându-I lui Dumnezeu că ai iubit.