Fierãtanii

Hâtu Grãuroaicei era ceferist
ªi nu ieºea defel din turã
(Douãsprezece cu douãzeciºipatru)
Cu mâna goalã:
Aducea pe umeri,
Tocmai de la garã,
Câte vreo cuplã de vagon,
Manivele de frânã,
Chiroane de cale ºi bucãþi de ºinã,
Bune de bãtut sapa,
Odatã, chiar ºi un tampon,
Aºa, de pus cãldarea,
Arcuri oþelite ºi piese turnate
ªi câte drãcii,
De pe la boghiuri,
Nu cãra,
Cã bãtãtura îi devenise
Un fel de magazie de triaj
(Vreo vitã
Sau coadã de animal, ceva,
N-aveai sã-i zãreºti prin ogradã,
Cã-i lipsea sporul la lighioi
- Când îºi luase ºi el vacã afãta,
Na, sã aibã lapte la plozi,
Se gâdila la muls
ªi i se fãceau þâþele mici,
Ca de caprã,
Sãrea prin ogradã ºi
Zvârlea cu copita
De-ajungea doniþa în drum.
Cel ce i-o vânduse,
Unul de departe,
Tocmai din Maxut,
La peste zece sate,
Pe semne ar fi vrut
Sã i se piardã urma belitei
Dacã tot i se luase mana,
Numai cã, la o lunã-douã,
Îi rãgea la poartã
Cu tot cu viþel.
A fost om de treabã,
Cã i-a trimes vorbã lui Hâtu
Sã vinã ºi s-o ia.
Pânã la urmã
O terminase tragic:
Scãpând la luþãrnã,
S-a umflat
ªi-i pocni buftul,
Ca ºi la alte douã, dupã ea).