nu îmblânzim decât ceea ce cunoaştem deja
monotone cadenţe şi treceri
oameni fără de umbre pietre în dar e o tăcere care ne locuieşte acum

iată că ne-au ajuns din urmă alte zile prevestite de magi adorate de bufoni aurii
dacă privim peste umăr se vor surpa zidurile cetăţilor noastre
un portret sepia în ramă ovală elian doar atât va rămâne
podoabe zdrenţuite de nopţi aprige şi săbii fără de har

dincolo de asfaltul ud întrezărim caldarâmul
spre apusuri ceţoase călătorindu-ne pasul
mătase foşnitoare gândul tău pentru mine venind
între lumi un semn de întrebare

astfel ne întoarcem din lungi călătorii neaşteptaţi de nimeni
vor veni sărbătorile iernii
elian suav purtându-şi mantaua spre ţara lui niciunde sau nicăieri
lumina zăpezilor tăcut ne va desena iarăşi copii şi flori la ferestre

spre ţărmuri mai limpezi măsura-vom în cele din urmă adâncul
nouă înşine rece şi alb poem fără de margini