ştii, uneori mă gândesc la mine ca la o tăcere aspră arzându-şi mocnit conturul
îmbătrânim, dana banu, ne petrecem timpul pe după umerii firavi
ne va ţine de cald, ne va iubi într-o zi prea mult şi ne va duce cu el spre departe

oraşul acesta cu oamenii lui alunecând pe străzi inutil
o altă piatră însemnându-ne plecările, un alt veştmânt tristeţii
muşcă nătâng din carnea noastră plictisul
iubirile dorm în cutii de carton colorate

ştii, te privesc uneori peste umăr
cobor de-a lungul cuvintelor tale şi renunţ la încă o zi

creşte iedera în liniştea aceasta înspăimântătoare a trupului
se face noapte, viscoleşte în penumbră gândul nostru spre capătul pământului trecând

mai bine să tăcem, e inutilă tresărirea aceasta
într-o lumină castă vom coborî în cele din urmă
discret
sângerând