suflete, e viaţa
palmă crăpată căzând
pe un sân tânăr,
ambivert sângele
nedumerindu-se încotro
s-o apuce
când răsfiraţi se împlântă decis
în treburile zilnice ale inimii
anii

prea aglomerat nicăieriul,
nu spun,
m-aş tot duce fără ţintă
din umbra mea într-alta
dar nu, nu pot,
moartea e rutina îngerilor,
cui să-i spună asta ceva,
nisipuri mişcătoare aşteptările şi patima
o curbă verbală

ia-o tu-nainte
surâs anexat unor buze cărnoase,
suflete