privesc din carusel la toţi oamenii aceştia plimbându-şi zilele în pungi colorate de plastic
dacă închid ochii intru în visele lor şi fac din ele bărci de hârtie
apoi mă gândesc la plecare ca la copacul uscat din curtea copilăriei mele
ceva existând cu moarte cu tot

iată că e deja dimineaţă frig şi niciunde
iată că florile miros a spray
mi se face frică aşa deodată şi sincer
ia-mă tu, dana banu, de mână
vorbeşte-mi despre oameni cu feţe curate
despre medievale cetăţi şi săbii lucind prin amurguri
închide porţile şi desenează o ceaţă aurie
zâmbetul tău acestui suflet al nostru haină de sărbătoare
închide porţile, dana banu, închide porţile...

nu e acesta drumul nu e acesta cuvântul
doar forme incerte subţiindu-ne sângele nu îndeajuns de albastru
iubiri inutile căzute de prin buzunare din nebăgare de seamă
bărbaţi cu grimase bolnăvicioase trăind în penumbre
femei violente purtându-şi cu ostentaţie masculii la piept
carnavaluri ameţitoare voci hohote carusel

carusel...