aud noapte de noapte uşa la baie deschizându-se
ca un oftat al nimănui.
pe urmă aud şuvoaiele
cum răpăiesc fierbinţi luând forma unui trup rece.

şuvoaiele învăluie în aburi un creştet rece,
ajung însă de-abia călduţe la umeri
curgând tot mai reci pe coaste în jos,
susurând reci de tot pe osul bazinului,
reci peste scoica genunchilor,
de gheaţă la glezne,
gheaţă sub tălpi.

de regulă plesneşte oglinda.
şuvoaiele se retrag brusc undeva sus
unde nu-i decât întuneric şi ceva milă.
cioburi tăioase împrăştie oglindiri din colecţiile
frăgezimilor de altă dată.

şi uşa la baie se închide împinsă uşor de acelaşi oftat
oarecum obişnuit pentru o casă din care
în cele din urmă toţi vom pleca rând pe rând,
dacă nu cumva cineva pleacă încet-încet de pe-acum,
dacă nu cumva am şi plecat cu toţii demult,

iar duşul acesta fierbinte are grijă să spele noapte de noapte
absenţele noastre tot mai reci,
absenţele noastre tot mai jegoase.