în metrou
stau la capătul vagonului
şi mă minunez de oameni
în partea cealaltă cântă un acordeon
o muzică tristă îndepărtată
amintindu-mi de casă şi de copilărie
călătorii zâmbesc în ochii lor se mută fericirea
apoi se aud monede căzând într-un pahar de plastic
merci madame merci monsieur
pregătesc şi eu o monedă şi aştept
dar nu mai ajunge până la mine
muzicantul coboară pierzându-se în mulţime
ţin moneda în mână mă încurcă nu mai e a mea
e a aceluia care pentru câteva clipe
a schimbat lumea în acest vagon cufundat în tăcere

trec pe lângă vânzătorul de ziare
îi pun banul în palmă ziarul nu-l mai iau
omul insistă mă îndepărtez
altă dată ali altă dată