miezul credinţei mele e doar o troiţă în câmp deschis în care noi ne iubim din aburii respiraţiei noastre se naşte Dumnezeu

ne mângâie frunţile aşa cum degetele mele îţi răsfiră părul intrată în ochii tăi arcuită toate visele mele îţi poartă numele întinsă peste coastele tale încep să ştiu cum e să ameţeşti ridicată cu fruntea lipită de cer

tu mă priveşti zâmbetul tău mi se pierde sub pleoapă rătăcită cu un apus ce caută un soare de acoperit nu mă regăsesc întreagă decât în tine

îmi ştii disperările nopţile întind mâna alături doar trupul tău cald îmi şopteşte că nu sunt un mormânt în care ne îngropăm amândoi înviată din tine doar aşa merg pasul meu are chipul tău în faţa mea orice silabă începe cu tine

mâinile noastre încleştate într-o rugă Dumnezeu murmură că troiţa ne e casă crucea ruginită îi înţeapă cartea groasă din care citim amândoi în aceeaşi limbă iubirea



foto: de elis ioan