huruit huruit
trenul e un haos
din tunel în tunel
mă adun din bucăţele luminoase

e o fetiţă blondă în faţa mea
strânge păpuşa la piept au amândouă obrajii la fel
după fiecare tunel aştept să le văd ochii
limpezi
parcă ar fi Carmen
păpuşa cumpărată în ziua naşterii mele
dintotdeauna
privirea mea doar pe ea o ştie

lovea cu furie
mama
chiar nu mai durea lovea cu păpuşa
rămasă fără cap
luni de zile i-a părut rău şi-n cele din urmă
a dus-o la reparat

apoi mi s-a facut un dor de Carmen
ani de zile am căutat atelierul în oraş
în zona aia
erau doar dărâmături
alte bulevarde alte case alt viitor pentru altă omenire
păpuşa mea e undeva acolo încă
e undeva acolo

mereu trec pe strada unde
am lăsat-o ultima oară
întuneric blond întuneric blond întuneric blond
fetiţa zâmbeşte

ei nu-i e frică de nimic