spre seară se vor aprinde lumânări prin cimitirele lumii
în straie albe de sărbătoare vor trece tăcuţi înspre lună
toţi oamenii sufletului meu călător

în cortegii prea lungi ei desenează tăcerea aceasta
parcă nici nu mai ştiu de unde am venit
nu mai e niciun semn de aducere aminte
uneori mă gândesc la naşterea mea ca la primul pas înspre moarte
atunci închid porţile şi mă ascund printre cuvinte

astăzi muzicile nu se vor auzi la castel
menestreii au coborât în pământuri
acolo unde se nasc versuri de aur cu măşti de catifea violet
dacă mâna aceasta nu tremură şi pasul nu mai e şovăitor
e pentru că astăzi lumina celor care au trecut prin sufletul meu călător
veghează