Prin hâda-i maiestate spaimei paznic,
I-i îndoită superbia oarbă:
Privirile îi sunt de foc năprasnic,
Comete stând otravă-n cozi să soarbă;
Pe pieptul lat, împăroşat şi groaznic,
Lăţoasă-i curge încâlcita barbă
Şi gura lui, cât hăul, când şi-o strânge
Îi picură scârbos şi negru sânge.
Cum din rărunchii lui Gibel dau iama
Străfulgerări de foc, pucioasă-n fierberi,
La fel din gura lui ţâşneşte flama
Şi fum otrăvitor în negre jerbe,
Pier urletele crâncenului cerber.