! acum, fiindcă frigul face bulboane
şi fiindcă eu sînt bolnav şi mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peşteră,
iar voi să spuneţi: îl vîna în fiecare zi !

! acum, fiindcă sînt sincer şi milos,
vă rog să nu vă uitaţi în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
şi deci nu plâng: nici rîsul meu

care vă chinuie, vă sluţeşte, feriţi-vă de rîsul meu
într-însul mama e tot albă ! şi inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfărîma

într-una din părţile balanţei şi va rămîne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. O, candoarea
capului din inimă, cu braţe !

! lăsaţi-mi numai lapte şi mîncare
pînă mă scol mîini de dimineaţă
căci acum îşi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinţei !

! şi socotiţi-mă un lepros care se vindecă
şi v-ar putea şi omorî cu-mbrăţişările,
şi socotiţi-mă-un lepros care se vindecă
şi v-ar putea şi omorî cu-mbrăţişările !

! acum, fiindcă am chiar şaptezeci de ani
cu cei lăsaţi de mama,
îngăduiţi-mi deruta suportabilă
şi bucuraţi-vă de înţetepţii tineri !

(din vol. ROD, ed Albatros, Buc, 1985)