Pe-ntâia zăpadă păşesc în neştire,
Cu agere doruri şi-avânturi duium.
Şi seara albastră cu steaua subţire,
Încet luminează hoinarul meu drum.

Lumina sau umbra a prins să se cearnă?
Prin crânguri cocoşii sau vântul dă glas?
Nu ştiu, pretutindeni pe câmpuri e iarnă,
Sau stoluri de lebede mute-n popas?

Tu albă minune, tu limpede seară!
Fierbinţi mi-s obrajii de gerul din crâng.
Răchitele zvelte cu sânii afară,
Îmi vine deodată la piept să le strâng.

O, codrul ce-n pâclă cinchit piroteşte!
O, ninsele lanuri sub teafăr îndemn!
Îmi vine în braţe s-apuc voiniceşte,
Frumoasele sălcii cu şolduri de lemn.

(1917-1918)