încă o zi, prietene, călătorindu-ne tristeţea printre cuvintele altora
în după-amiaza aceasta vom îmbrăca veştmânt de mătase foşnitoare
până târziu spre amurg vom străluci de singurătate
pe străzile oraşului nostru cel de toate zilele vom înfrunzi arămiu
în crudă lumină de toamnă

stau în somnul tău aşezată
nu mai e nimeni aici doar eu în penumbră

ne ia copilăria în braţe şi ne duce spre casa ei primitoare
stăm la masă cu ea o privim în ochi şi râdem
alte întâmplări ne desenează acum biografiile
alţi oameni de ceară aşteaptă cuminţi la rând
să intre în sertarul memoriei

nici nu ştiu de unde vin toate cuvintele acestea
şi în ochiul cui vor rodi vreodată

prietene, dincolo de munţi se aud oamenii trecând
ia-mă de mână şi hai să ne ridicăm înspre soare