Dacă mă întind aici, sub acest cer învăluit
fără să fac umbră mai mare decat sunt,
fără să împiedic, decât cu respirarea
aţintită printre ierburi şi arbori,
fără să te pot vedea,
numai povestind despre tine,
doar despre tine,
fata cea cuminte din basm,
cea harnică, cu visările ei rezonabile,
cu ochii care scuză totul oricand.
Dacă mă întind pur şi simplu
reinventând pentru tine
patetismul însingurat dinspre pământ
cu hainele potrivite, chitara, poemele,
pânzele si filmele potrivite,
dac-aş îmbrăţişa atât aer cât eşti tu
fără să te pot vedea,
fără să te pot vedea,
fără să te pot vedea deloc.
Poate măcar şi din milă...