casă a mea cu uşa deschisă mereu a plecare
cu pâinea uscată a călătorului pe masă
cu geamuri ce se deschid noaptea spre luminile oamenilor
cum te-aş mai lua cu mine în lume
te-aş face haină de drum mătase de steag umbră de mine

spre marginea lumii plecând fiecare început de zi e o nouă duminică tăcut risipită
cuvinte defilând cadenţat în piaţa publică
fără arme fără strigăte victorioase de luptă
magi bufoni prinţi din Levant elian cea arsă pe rug
pietre albe măsurând neîncetat drumul spre tine casă a mea

vor veni desigur alte anotimpuri spre marginea lumii călătorindu-ne
paşi vântuiţi în căutări de ţări inocente mereu aproape departe mereu
râzând printre cuvinte în cercuri verzi de ape ne vom roti ameţitor

iată că trăiesc şi asta doar în tine şi pentru tine casă a mea
edificiu de fum pradă de războaie purtate prin iernile pământului
cruciade marţial cadenza forme abstracte

fructul e copt aşteaptă mâna care să îl culeagă
masa e pusă tacâmuri scânteietoare de argint flori luxuriante
niciodată nopţile nu au fost mai albe şi calea mai aproape

cel care va citi mărturisi-va în cele din urma risipirea uscăciunea sau roua