citim aceleaşi pagini
în acelaşi pat de sticlă
în care ne oglindim trupurile

sub noi
un mormânt
gol deocamdată aşteaptă
numai un violoncel de aer vuieşte în el
un violoncel de aer vuieşte în aer
îşi trece lemnul grăbit
de la un ochi la celălalt
de la o ureche la alta
de la un ochi de pământ la
celălalt cuvânt al tău
de la gâtul meu uscat
către pielea ta invadată de animale sălbatice
care năpârlesc în aşternut

sub noi
violoncelul de aer
ne absoarbe puţin câte puţin