nu îţi mai fie teamă dragul meu
nu am să mor prin toamnă pe înserat sau în ochi străini
mereu voi odihni albul mâinii mele pe umărul tău
fă tumbe şi râzi dansează cu mine pe străzi
oricum nu e nimeni aici
ar fi trebuit să ne naştem dincolo de tranşee
printre săbii tremurând pe gâtul celor care nu ne-au iubit

vor veni alte zile
alte nopţi ne vor măcina atât de subtil
măştile fardurile trupurile

prin marginea lumii ridicată vom privi
oamenii aceştia coloraţi de noi
cu albastru copiii cu verde femeile cu roşu bărbaţii
le vom face case din trestie poduri de aramă vieţi de catifea
ne vor ucide probabil în cele din urmă pentru a-şi schimba culorile între ei

uite
număr iar pietrele cubice din oraşul meu de acasă
de fiecare dată ies mai puţine
cu un pas al meu lipsă acolo
de fiecare dată mai departe de el mai aproape de tine

degeaba degeaba cântă pena corcoduşa la geamuri pe înserat
au plecat craii şi noi odată cu ei prin amurguri
rupte în fugă sfâşiate rochii de mirese dantelate cabrate uitate

unde se duce gândul tău pentru mine când trece
şi cine e cel care închide noaptea poarta cetăţii?