cât de mult s-au iubit verighetele noastre prin oraşe fără de oameni şi case
prin vremuri de cenuşă medievale prin tăiş de sabie şi gânduri de magi

Neranţula fundoti
Neranţula mu condi...

doar în septembrie roşul trece spre galben căutându-mă
şi încă o iubire lipsă numărăm printre stele

ar fi trebuit să fiu eu ultimul tău rid
ar fi trebuit să fii tu ultimul meu fir de păr alb
dar iată-ne
tu cu masca bufonului pe faţă
eu cu peruca pudrată a infantei
legaţi în lanţuri lângă femeia cu barbă şi înghiţitorul de săbii
trecem prin toamnă spre bucuria copiilor şi a nebunilor

vor veni dragul meu alte zile
alte nopţi fără culoare şi vis

Kato sto yialo
kato sto perighiali...

ca aburul dimineţii se va risipi gândul tău înspre mine
ceaţa aurie a naşterii mele ţi se va aşeza pe umeri
voi pleca în septembrie spre bosfor spre neranţula şi apele ei negre

Aman! More! Aman! Aman! Neranţula!

când am să mă întorc tu vei fi uitat demult
mult timp vor vorbi oamenii despre caravana cu bufon şi infantă cu lei elefanţi şi tigrii bengali
vom trece şi peste toamna aceasta
Neranţula fundoti
un portocal amar va fi gândul
nesupus ca fulgerul deasupra mării
ca glezna mea albă luminându-ţi drumul spre casă
va trece şi toamna aceasta
fără de noi

Aman! More! Aman! Aman! Neranţula!