de acum şi până dincolo de joia semnelor ce se tot strâng
în această noapte ce se află iar tăiată în pătrar
poţi şi nu lăsa cum să se plece
şi închine
umărului stâng
paserea acelui care a strigat
că verde din mărgăritar

fiind


Doamne iată cum am pus la drum şi iartă
cum de am uitat să caut Doamne din refrenul
tot mai des se-aude-n lacrima din flaut
tot ce se răstoarnă-n suflet dintr-un suflet
şi distanţă
singura femeie care a cusut din cer cu aţă
stelele
apoi a legat inele
le
şi strigă dindedinspre un bărbat
pe altul
cerul asfaltat

poate cum ca şi sosind
un alt ginere
focul a luat din foc spatele
cel odihnea
a lăsat în urmă vinerea

fiind


totul pe aici se află încă ierburilor pradă
de-ai fi fost şi eşti
ultima zăpadă


Doamnă
nu te iar lăsa timpului o rudă chiar cu mama sa