în parc cu fiii mei alexandru are patru ani
iar stefan trei în afară de noi în parcul cel rotund
nimeni
facem echilibristică pe gardul de lemn
uite tata au început să cadă frunzele
spune alexandru privind spre cer
ce frumos vorbeşte dumnezeu cu tine măi alexandre
ştefan râde şi vocea lui cristalină se ridică repede
printre crengi îşi desface larg aripile si zboară
o amintire din copilaria mea îmi pune mâinile la ochi ghici
toamna îmi suflă în plete cu suflare nouă câte miresme
şi vara incă nu s-a sfârşit...