el dezbrăcându-se de trup adulmeca urma pasului meu
prin plânsul lui treceam înspre dimineaţă
se destrămau norii prin ceruri de vară târzie
vulturi prevestitori sfâşiau duminici cu prieteni şi flori la ferestre
ultimii cai alergau printre cuvintele lui
însemnaţi şi trişti luminau drumul spre casă
curgea sânge pe străzi era spre sfârşitul lumii
printre acoperişuri trecea strigătul lui înspre mine
alerga şerpuind printre maşini trecători anotimpuri
nu ajungea căuta aştepta cădea îşi rupea literele silabele
albă şi omenească pielea mea se lăsa respirată de el

era inutil şi târziu
în ţara lui elian magii îşi ascuţeau săbiile
aşteptam cu gâtul tandru aşezat pe piatra albă şi rece