omeneasco preaomeneasco
purtându-ţi casa prin lumi de cenuşă treci
cu haina strâmtă şi peticită a copilăriei pe umăr
buclele tale vor albi
un ruj violet va cutremura linia subţire a buzei
vanilia mirosului te va părăsi în cele din urmă
omeneasco preaomeneasco
va trece auriul toamnei
vor veni zăpezile vor trece şi ele
se vor schimba cerurile deasupra ta
cercul tău roşu te va prinde în cele din urmă
te va devora cu zâmbet şi flori la fereastră
numai blândeţea ochiului tău călătorind va mai rămâne
niciodată murindă
pe tine te iubeşte înstrăinatul uitatul poetul bufonul
lung prelungul oval al feţei tale de acum îi adoarme seara şi dimineaţa trezeşte
pe tine te vor acoperi cu pietre albe înspre capătul lumii cântându-te
omenescă preaomenească trecere
tu