caut din ce în ce mai des literele pierdute în vremea aceea
era ploaie, frig şi toamnă peste marginea lumii
suspendate de frînghii roase dormeau păpuşi de porţelan crăpat
nu mai era nici un drum către casă
marfarele duceau înspre oraşele altora
zile împachetate în hîrtie maro
nu opreau pentru mine
prin somnul călătorilor treceau diligenţe albe
îmi curgeau printre degete ore, zile şi ani

apoi au venit alte anotimpuri
alte plecări şi întoarceri
înăuntrul cercului era linişte
primeam duminici la schimb pentru cîte o zi neîncepută de luni
adunam cu făraşul resturi din nostalgiile altora
le depuneam cuminte la biroul de vremuri pierdute

a rămas numai sala aceasta
plină de paşi auzindu-se din ce în ce mai departe
într-o limbă străină cineva îmi spune că aici este
ultima staţie
îmi pun ochelarii de soare şi urc