Pasărea, mirată, înduioşată
şi-a luat gheara din burta mea
şi-a ridicat ciocul din gîtul meu

m-a lăsat acolo, în patul răvăşit
şi s-a învîrtit prin odaia mea
s-a izbit cu icnete de pereţii mei

după aceea a dat de fereastră
şi s-a gîndit mirată la fereastră
nu mai întîlnise niciodată o fereastră

ar fi trebui să-i spun fereşte-te
orice fereastră e perfidă şi înrăită, nu
poţi să ştii unde duce, încotro te aruncă

dar şi eu eram înrăit, uram pasărea
şi n-am scos un cuvînt, am lăsat-o
să-şi întindă aripile şi să se piardă în văzduh