Dac-am trăi-n aceeaşi casă, în chilii vecine,
şi n-ai mai trece pe la mine,
nu aş putea să fac vreodată saltul
în consolare. Şi aş crede că trăim
departe, foarte departe unul de altul.

Dac-am trăi-n aceeaşi urbe, despărţiţi
prin câteva grădini şi printr-un murmur
De vale,
şi n-ai mai trece pe la mine
cu râsul tău şi cu luminile tale,
aş fi încredinţat că depărtare
nu-i alta mai cumplită şi mai mare.

Astăzi văd că de pe fluturi a căzut tot smalţul
de când tu pe la mine-anume
n-ai mai trecut. O, ce orând!
Mă mângâie un singur gând:
trăim în una şi aceeaşi lume.

Trăim în una şi aceeaşi lume. Prin urmare
nu suntem chiar aşa departe
unul de altul!
Ce gând cu adieri amare
când anul şi-a pierdut tot smalţul.