Gând 1

Nu ne-am cunoscut niciodată, mamă,
deşi ani de zile ţi-am spus sărumâna
în fiecare dimineaţă.
Ai rămas o enigmă. Am rămas un străin.

Gând 2

Am crescut, mamă,
m-am făcut mare...
vorbesc din ce în ce mai rar
tu taci din ce în ce mai des.
Seara, uneori,
ni se întâlnesc singurătăţile
şi stau la taifas.

Gând 3

Iartă-mi cuvintele, mamă,
aşa cum şi eu
ţi-am iertat toate tăcerile.
Tristeţea nu doare, mamă,
e doar o lipsă temporară
de indiferenţă.

Gând 4

Am trădat promisiunile copilăriei, mamă,
Din umeri nu mi-au crescut încă aripi,
cred că ai uitat să mă înveţi să zbor...

Gând 5

Încă mă dau în leagăn, mamă,
şi întotdeauna îmi imaginez
că mâna ta îl împinge
şi oricât de sus mă înalţ
vreau mai sus şi mai sus...
Eşti acolo, mamă,
şi încă ţi-e frică să nu cad.

Gând 6

Căderile nu au nimic rău în ele, mamă,
încă îmi julesc sufletul în fiecare vară.
Nu-ţi face griji, mamă, trece...


Gând 7

Te-aş fi iertat, mamă,
puteai să mă minţi...
spunându-mi că mă iubeşti
din când în când...
Te-aş fi iertat nu o dată, nu de şapte ori,
ci de şaptezeci de ori câte şapte!
Numai să mă fi minţit, mamă!