Poveste din veceu

Şezând pe tron, ca om civilizat
Jos la pasaj, la Universitate,
O mare treabǎ-având de rezolvat,
Aud o voce în intimitate
Chiar când eram şi eu mai concentrat :

-Ia spune, cum te simţi, îţi este greu ?!
Crezând cǎ asta vine de la stres,
Aiurea am rǎspuns, nu ştiu nici eu…
-Destul de greu, da’ sper sǎ am succes,
-Simţi cǎ te-mpinge, greu şi apǎsat ?!
Se-aude iar o altǎ întrebare,
-De-mpins mǎ-ntrebi ?! Pǎi cât m-a alergat,
De la Romanǎ vin în goana mare !
-Durerile au devenit mai mari ?
Ori starea ta acum este mai bunǎ ?!
-Fasole cu ciolan şi gogoşari,
În gurǎ n-am sǎ pun precis o lunǎ !
-Şi când se va-ntâmpla marea minune ?
-Acumaaa ! am strigat cât am putut,
Mi-au trebuit vreo trei minute bune,
Apoi apa am tras satisfǎcut….

Ce s-a-ntâmplat e clar cǎ e bizar…
Eram doar eu şi-un ins, nu în etate,
Vorbind emoţionat la celular,
Cu-a lui nevastǎ la maternitate !
Cin’ sǎ fi fost, nici azi nu am habar !?

Valeriu Cercel