o linie dreaptă fosforescentă până la invizibil
între cele două jumătăţi ale paginii
susul şi josul devin imposibile
nu mai pot scrie de la dreapta ei la stânga mea
se topesc literele într-un fluid greu
unde las mâinile până la gând

linia devine coloană de os îmi trece prin inima inertă
îi lasă urme de fildeş în loc de sânge
pulsează haotic cerneală
mi se înscriu treptat istorii fără început
fragmente de oameni desculţi pe o carte a Domnului

mă învârt în jurul coloanei până la pagina paradisului
rup din primul copac ramura uscată
ce nu va deveni foaie în timp
din ea fac praf de scris pe fruntea îngerilor
să îşi amintească
semnul de carte al oamenilor pierduţi