mâini prăfuite de nisip sclipitor
molatec se mişcă
se apropie uşor
dărâmă bariera negrului fum
braţele se deschid
de ele aş vrea să mă prind

glasul distorsionat şi grav
pe pereţii umezi
se târăşte bolnav
ajunge la mine cu greu

negrul devine întunecat
pustiu
nici nu mai pot să scriu
noroiul acoperă pleoapele moi
pipăi stângace o carapace
nu o recunosc
nu e a mea
dar nici a altcuiva

nu e moartea
nu asta încerc să descriu
ci viaţa
aşa ....
cum am început s-o ştiu

mâine vă mai spun
mai multe...