În unele seri oamenii trădau
Cercurile de lemn îngrozeau copacii
Şi mâna stranie a vântului de nord
Atârna descompusă pe marile porţi de reflectoare şi de oglinzi
Fabuloasele reflectoare îmbătau oamenii ca un opiu
Cu mirosul lor de ierburi şi rădăcini
Şi serile acestor trădări erau foarte frumoase
O serile în care adolescenţii îşi trădau pletele până când orizontul le înghiţea
Serile în care atleţii îşi trădau saltul mortal trecându-şi prin carne degetele subţiri
Serile în care midinetele îşi trădau pulpele dezvelite
Cu o tulburătoare cu o halucinantă simplitate
Serile deasupra cărora crepusculul mai fâlfâia
În care îndrăgostiţii nemişcaţi îşi trădau subţiorile
O serile acestui oraş linear
În care orbii îşi trişau câinii colosali ridicând pe sub arbori bastoanele de bambu
Pe când pe bulevarde cicliştii pedalând elegant îşi trădau bicicletele palide
Serile reci în care văduvii lubrici erau sperjuri ai grandioaselor vânători nocturne
În care atentatorii de bijuterii îşi scuzau spargerile
Şi oasele nu mai sunau în goana efebilor spre aroma seminală a mării