Anica lui Petre Strâmbu, femeie frumoasă
Dar veşnic nesătulă de cele lumeşti
Aşteaptă să-i plece bărbatul de-acasă
Şi iese la poartă să ademenească drumeţii;
Aceştia, la început, sunt mulţi şi foarte bucuroşi
Dar repede îi stoarce de vlagă
Şi-şi caută alţii, mereu mai flămândă
Şi oricât de mulţi, nu pot să-i ajungă.

Atunci Anica lui Petre Strâmbu descoperă grădina cu castraveţi
Îi sapă, îi udă cu apă şi-i creşte mari
Se plimbă seara printre ei cântându-le îndrăgostită, îi mângâie şi îi sărută
Şi castraveţii cresc mari şi puternici cât nişte armăsari
Anica lui Petre Strâmbu după ce face dragoste cu fiecare
Îi şterge frumos şi aşezându-i pe un şervet la poartă
Îi scoate spre o perfidă vânzare neputincioşilor drumeţi de altădată.

Când s-a aflat
Un sat întreg şi-a vărsat maţele toată noaptea
Şi pândind-o, au prins-o a doua zi la spurcata-i îndeletnicire;
Anica lui Petre Strâmbu n-a murit sub ploaia de pietre
Trăieste şi azi mai departe în comuna Buştenari
E undeva închisă între ziduri reci de piatră
E mare, bea ţuică, miroase urât
Şi vorbeşte numai despre domnul nostru Iisus Hristos.